Topul infracțiunilor din școlile vâlcene. Ce oraș e pe primul loc?!

Violenta Scoli

Vești de la Poliția Vâlcea cu privire la școlile din județul nostru: în primele 10 luni ale anului 2025 au fost raportate 61 de incidente, cu aproape 9% mai puține decât anul trecut, un procent ce nu arată că s-a schimbat mare lucru. Statistica arată că, din păcate, violența rămâne „campioană”. 35 dintre incidente au fost loviri sau alte agresiuni, în care au fost implicați elevi din mai multe unități școlare din județ.

Autoritățile spun că pentru fiecare caz s-au făcut cercetări punctuale, iar elevii și părinții au participat la ore speciale de prevenire și consiliere.

Râmnicu Vâlcea rămâne în top cu cele mai multe fapte – 29 de incidente. Horezu și Bălcești urmează la distanță, cu câte 4 cazuri, Drăgășani înregistrează 3, iar restul sunt dispersate în alte localități din județ.

Cifrele scad ușor așadar, însă fenomenul nu dispare. Autoritățile promit că programele de prevenție vor continua, pentru ca școala să fie un loc sigur, nu un câmp de bătălii între elevi.


MĂSURI LUATE DE IPJ VÂlCEA PENTRU PREVENIREA FENOMENULUI INFRACȚIONAL 

În perioada de referință au fost desfășurate o serie de activități în cadrul unor programe, proiecte, campanii și planuri de măsuri elaborate la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, după cum urmează:

Programul Național pentru prevenirea traficului de droguri în rândul minorilor și tinerilor „Traficul de droguri nu combinație” (octombrie 2025 – iunie 2027).În luna octombrie 2025 a fost derulată campania „Dă-ți jos masca!”, orientată spre prevenirea și conștientizarea consecințelor traficului de droguri.

Proiectul „Scoate violența școlară din anonimat!”, realizat în cadrul Campaniei naționale „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția.”, elaborată de Poliția Română – Direcția Siguranța Școlară, în colaborare cu Corpul Național al Polițiștilor și Ministerul Educației.

❖ Campania „Dorinţe îndeplinite la vârste potrivite” elaborată la nivelul Poliţiei Române prin Direcţia Siguranţa Şcolară în colaborare cu Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane. Această campanieurmărește creşterea gradului de conștientizare cu privire la drepturile și obligațiile minorilor în funcție de vârstă, să promoveze protecția împotriva abuzului, neglijării și exploatării prin trafic de minori, pornografie infantilă sau alte forme de violență și să furnizeze informații esențiale privind sănătatea fizică și emoțională. 

❖ Campania „Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieţi” elaborată la nivelul Poliţiei Române prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii în colaborare cu Direcţia Siguranţa Şcolară şi Direcţia Poliţie Transporturi, având ca scop creşterea gradului de informare şi conştientizare a populaţiei cu privire la riscurile determinate de nerespectarea unor reguli sau norme de conduită ce trebuie respectate în incinta staţiilor căii ferate, triaje şi în zonele adiacente pentru evitarea accidentelor produse prin electrocutare.

Planurile de măsuri elaborate la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea prin Serviciul Rutier, Biroul Siguranţa Şcolară şi Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii în vederea derulării unor activităţi de educaţie rutieră în scopul prevenirii implicării participanţilor la trafic în evenimente negative.