FOTO. ACCIDENT GRAV la RÂURENI, pe “4 benzi”. Sunt anunțate 2 victime…
UPDATE 2: Două persoane au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Vâlcea. De asemenea, o a treia persoană a solicitat asistență medicală la fața locului.
UPDATE: Impactul a avut loc la intersecția cu drumul Gării, iar cauza ar fi neacordare de prioritate după ce unul din șoferii implicați a ieșit de pe drumul lăturalnic fără să se asigure. Șoferița din mașina nevinovată era inconștientă la un moment dat. Martorii spun că își revenise la un moment dat, iar apoi și-a pierdut iar cunoștința.
Un accident grav a avut loc în urmă cu puțin timp pe DN 6, în zona Râureni din Râmnicu Vâlcea, pe sectorul cunoscut ca „4 benzi”, pe sensul spre Drăgășani.
Primele informații de la autorități arată că sunt implicate două autoturisme (un BMW și o Skoda), iar în urma impactului ar fi două victime. Martorii spun că o femeie ar fi fost întinsă pe carosabil. Detaliul nu este confirmat oficial până în acest moment.
La fața locului intervin echipaje de poliție și ambulanță. Nu există deocamdată date clare despre starea acestora. Vom reveni cu amănunte!
Traficul în zonă este blocat.
