Bătaie într-un bar din Brezoi: un bărbat a ajuns inconștient la spital
Politie arestat
Un scandal izbucnit în toiul nopții, într-un bar din Brezoi, s-a terminat cu o agresiune gravă și o reținere. Un bărbat de 29 de ani, din comuna Racovița, a fost reținut pentru 24 de ore după ce ar fi lovit un alt bărbat, în vârstă de 36 de ani, din orașul Brezoi. Incidentul s-a petrecut în noaptea de 22 spre 23 aprilie 2026, în jurul orei 02:00.
Potrivit anchetatorilor, conflictul a degenerat rapid, iar agresorul i-ar fi aplicat o lovitură cu pumnul victimei. Impactul a fost suficient de puternic încât bărbatul lovit a ajuns la spital în stare de inconștiență. Medicii au reușit, din fericire, să-l stabilizeze, iar în prezent acesta este conștient și sub supraveghere medicală.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe și, după administrarea probelor, au dispus reținerea suspectului pentru 24 de ore.
“Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea documentării întregii activități infracționale.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție” – precizează IPJ Vâlcea.
