FOTO – ACCIDENT cumplit într-o comună din VÂLCEA. O persoană e resuscitată
UPDATE 2: Din păcate, manevrele de resuscitare nu au dat rezultate, iar medicii au fost nevoiți să declare decesul femeii.
UPDATE: Potrivit IPJ Vâlcea, din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 58 de ani, din comuna Lădești, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism parcat în afara părții carosabile. În urma impactului, conducătorul auto a fost rănit, precum și o pasageră în vârstă de 58 de ani, din aceeași localitate, căreia îi sunt aplicate manevre de resuscitare de către echipajele medicale aflate la fața locului.
Accident cumplit în urmă cu puțin timp pe raza comunei Stănești, pe DJ 643B. ISU Vâlcea anunță că pompierii militari vâlceni intervin la fața locului cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD.
În urma impactului o persoană era încarcerată. S-a procedat cu celeritate la extragerea persoanei încarcerate, care a fost predată, inconștientă, echipajului medical SMURD. S-au început imediat manevrele de resuscitare. Misiunea e în dinamică.
