FOTO. Tradițiile din Vâlcea, promovate în Camera Deputaților de deputatul Ștefan Ovidiu Popa

4A5BA83B-CDDC-462B-AD4F-75232450DF1C

Deputatul Ștefan Ovidiu Popa, liderul Grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaților, a dus tradițiile vâlcene în prim-plan chiar în Parlament. La Camera Deputaților, politicianul a primit reprezentantele comunității „Șezătoare Râmnicu Vâlcea”, într-un eveniment dedicat cămășii cu altiță și meșteșugurilor populare românești.

Timp de aproximativ două ore, participantele au făcut demonstrații de croit și cusut tradițional, au explicat semnificația modelelor cusute pe ie și au recreat atmosfera unei șezători autentice. Evenimentul a fost completat de cântece populare oltenești și preparate tradiționale aduse de gospodine.

În mesajul transmis după întâlnire, deputatul Ștefan Ovidiu Popa a vorbit despre importanța păstrării tradițiilor într-o perioadă în care totul se desfășoară pe repede înainte.

„Într-o lume definită tot mai mult de grabă, astfel de întâlniri ne reamintesc cine suntem și câtă frumusețe există în lucrurile făcute cu răbdare și migală” – a declarat liderul grupului PSD din Camera Deputaților.

Parlamentarul vâlcean a ținut să evidențieze și rolul comunității din Vâlcea în păstrarea identității culturale românești.

„Vâlcea are oameni minunați care nu lasă tradițiile să devină simple amintiri, ci le duc mai departe cu demnitate și dragoste pentru cultura românească” – a mai transmis Ștefan Ovidiu Popa.

La final, deputatul le-a mulțumit membrilor comunității „Șezătoare Râmnicu Vâlcea” pentru participare și pentru momentul prezentat în Parlament.