ATENȚIE! S-au prelungit restricțiile de pe Valea Oltului.
Vești proaste pentru șoferii profesioniști: restricțiile de circulație instituite pe DN 7, în zona Valea Oltului, au fost prelungite cu 30 de zile, până la data de 15 iulie 2026.
“Prelungirea a fost solicitată de antreprenor și aprobată în baza unor motive obiective care au influențat ritmul de execuție al lucrărilor. Printre acestea se numără condițiile meteorologice nefavorabile, caracterizate prin precipitații abundente și perioade extinse de instabilitate atmosferică pe parcursul lunii mai, precum și întreruperile activității generate de zilele de sărbătoare legală.
Lucrările executate pe versanții adiacenți DN 7 sunt esențiale pentru creșterea siguranței participanților la trafic și includ îndepărtarea materialului instabil, montarea plaselor de protecție și consolidarea zonelor cu risc de căderi de pietre” – anunță DRDP Craiova.
Reamintim că pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone se menține restricția de circulație de luni până sâmbătă, în intervalul orar 08:00 – 17:30, cu excepțiile prevăzute în avizul emis de autoritățile competente. Pentru celelalte categorii de vehicule, circulația se desfășoară în condiții de restricții temporare și trafic dirijat, în funcție de necesitățile impuse de executarea lucrărilor.
