FOTO. Vâlcean găsit într-o pădure la 2 zile după dispariție

204B18DA-F92E-4815-9BAF-48FB043D8E61

Astăzi, 26 iulie 2026, în jurul orei 15:20, polițiștii Secției nr. 7 Poliție Rurală Măldărești au fost sesizați de un bărbat cu privire la faptul că fratele său, în vârstă de 74 de ani, din comuna Măldărești, ar fi plecat de la domiciliul său, în dimineața zilei de 24 iulie a.c., pentru a merge cu animalele la pășunat, însă nu a mai revenit.

Până la sesizarea poliției, membrii familiei și mai mulți localnici au efectuat căutări în zona în care acesta s-ar fi deplasat, însă fără rezultat.

Imediat după primirea sesizării, polițiștii Secției nr. 7 Poliție Rurală Măldărești, în colaborare cu polițiștii Poliției Orașului Horezu, au constituit echipe de căutare și au desfășurat activități specifice în vederea identificării bărbatului.

În urma activităților desfășurate, acesta a fost găsit la aproximativ un kilometru de domiciliu, într-o zonă împădurită. Bărbatul era conștient, însă prezenta o stare accentuată de deshidratare.

La fața locului a fost solicitat un echipaj medical, care i-a acordat primele îngrijiri, ulterior acesta fiind transportat la spital pentru efectuarea unor investigații medicale suplimentare.

Le mulțumim tuturor celor care au contribuit la desfășurarea activităților de căutare și la identificarea în siguranță a bărbatului.