VIDEO. Momente de coșmar pentru doi părinți din Vaideeni. Terorizați și amenințați de propriul lor fiu
Un scandal izbucnit într-o locuință din comuna Vaideeni s-a încheiat cu reținerea unui bărbat de 37 de ani. Acesta este cercetat pentru amenințare și distrugere, după ce și-ar fi ieșit din fire, ar fi distrus bunuri din casă și și-ar fi amenințat părinții.
Totul s-a petrecut în seara zilei de 25 iulie 2026, în jurul orei 20:00. Polițiștii Secției nr. 7 Poliție Rurală Măldărești au fost chemați prin 112 de un bărbat din Vaideeni, care a anunțat că fiul său face scandal și distruge bunuri din locuință.
„Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că aspectele sesizate se confirmă. Totodată, din verificările efectuate a reieșit că bărbatul și-ar fi amenințat părinții cu acte de violență” – precizează IPJ Vâlcea.
Situația nu s-a calmat nici după sosirea oamenilor legii. Potrivit polițiștilor, în timpul intervenției, bărbatul și-a amenințat din nou părinții, chiar în prezența polițiștilor, continuând comportamentul agresiv. În aceste condiții, polițiștii au intervenit, l-au imobilizat și l-au condus la sediul unității pentru continuarea cercetărilor.
„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și distrugere. Totodată, în urma completării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, valabil pentru o perioadă de 5 zile, acesta având obligația de a păstra o distanță minimă de 100 de metri față de persoanele vătămate” – mai spun polițiștii vâlceni.
Pe baza probelor strânse în dosar și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Vâlcea. Cercetările continuă.
„Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție” – amintește IPJ Vâlcea.
