FOTO/VIDEO. Restricții pe DN 67, la Costești. Trafic dirijat pe un singur sens din cauza lucrărilor

8EDB8AC6-BD25-4AEE-BD00-0FC268A363D4

Șoferii care circulă pe DN 67, între Râmnicu Vâlcea și Horezu, trebuie să se înarmeze cu răbdare. În localitatea Costești au fost instituite restricții de circulație din cauza unor lucrări desfășurate de Secția Drumuri Naționale (SDN) Vâlcea.

Echipele SDN Vâlcea montează parapete metalice de protecție, folosind utilaje și personal propriu. Pe durata intervenției, circulația se desfășoară alternativ, pe un singur sens de mers, iar traficul este dirijat de piloți.

Conducătorii auto sunt sfătuiți să reducă viteza în zona lucrărilor, să respecte indicațiile personalului din teren și să ia în calcul posibili timpi suplimentari de deplasare, mai ales în orele cu trafic intens.

Astfel de lucrări sunt realizate pentru creșterea siguranței rutiere, iar restricțiile vor rămâne în vigoare pe perioada intervenției.