FOTO/VIDEO. Un nou magazin Diana Supermarket s-a deschis în Bujoreni, județul Vâlcea
Diana Supermarket inaugurează astăzi un nou magazin în satul Olteni, comuna Bujoreni, județul Vâlcea, continuând să ofere comunităților locale acces la cumpărături rapide și convenabile.
Cu o suprafață de aproximativ 300 mp, magazinul reunește o ofertă variată de produse alimentare și nealimentare, de la carne și preparate din carne DIANA, pește și preparate din pește Pescăria Magic, până la fructe și legume, lactate, produse de panificație, băuturi și alte articole pentru consumul zilnic.
Un element distinctiv al noii locații este zona gastro, unde clienții pot regăsi produse pregătite pentru consum imediat, precum hot dog, sendvișuri și produse de patiserie, o soluție practică pentru cei care își doresc o gustare sau o masă rapidă. În plus, pentru un acces cât mai facil, magazinul pune la dispoziție și 15 locuri de parcare.
La fel ca în toate magazinele din rețea, clienții pot beneficia și de avantajele aplicației Diana Bonus, prin care au acces la cupoane, vouchere, oferte exclusive și campanii dedicate.
Declarație
„Deschiderea acestui magazin are o semnificație aparte pentru noi, deoarece continuăm să investim acasă, în județul în care Diana Supermarket a făcut primii pași. Fiecare nouă locație deschisă în Vâlcea înseamnă încă o oportunitate de a fi aproape de oamenii care ne-au fost alături de-a lungul timpului și de a le răsplăti încrederea prin servicii și experiențe de cumpărare tot mai bune” – Ramona Mutu, Director Operațional Diana Supermarket.
Despre Diana Supermarket
Diana Supermarket (anterior cunoscută drept Magazine DIANA) este o rețea românească de retail alimentar, fondată în 1991 la Râmnicu Vâlcea. Cu peste 35 de ani de tradiție, compania este orientată către produse accesibile și relevante pentru consumul zilnic și își menține angajamentul de a oferi o experiență de cumpărare simplă, eficientă și apropiată de comunitate.
