Deputatul Nicolae Mîndrescu cere soluții urgente pentru evitarea unei crize a termoficării la Vâlcea

CAE3DFB3-5B5D-4AC5-965C-8E3577D85D3F

Deși problemele sistemului de termoficare din Râmnicu Vâlcea sunt cunoscute de o bună perioadă de timp, acestea au rămas fără un răspuns concret din partea autorităților centrale. În acest context, deputatul AUR Vâlcea Nicolae Mîndrescu solicită măsuri urgente din partea Guvernului României și se implică în susținerea demersurilor menite să asigure continuitatea furnizării agentului termic, evitarea unor costuri suplimentare pentru populație și protejarea finanțării proiectului de modernizare.

Am transmis o interpelare parlamentară oficială către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) pentru a cere explicații urgente.
Ne aflăm într-o situație critică: licența de funcționare a CET Govora expiră la 31 august 2026, iar prima etapă a noii centrale devine operațională abia la 15 octombrie 2026. Rezultă o fereastră periculoasă de 6 săptămâni în care sistemul rămâne fără sursă proprie de producție.
Subiectele arzătoare pe care le-am adus în atenția Ministerului:
Ignorarea cererilor de finanțare: Consiliul Județean Vâlcea a solicitat de urgență 40 de milioane de lei (20 mil. subvenție pentru Primărie, 20 mil. pentru CJ pentru costuri de operare/distribuție) încă din luna iunie. Au trecut aproape 3 luni fără un răspuns clar!
Proiect blocat de 7 ani: Proiectul de modernizare a sistemului de termoficare, în valoare de peste 985 de milioane de lei (85% finanțat de stat), a fost aprobat în 2019. Este inacceptabil ca abia acum, după 7 ani, să fie parțial funcțională doar prima etapă.
Pericolul restituirii a 20 de milioane de €: Din cauza întârzierilor, riscăm să fim obligați să returnăm 20 de milioane de euro obținute prin fonduri europene (POIM 2014–2020 și PDD 2021–2027) și să pierdem eligibilitatea pentru întregul proiect major.

Facturi uriașe și debranșări în masă: Tranziția făcută pe ultima sută de metri amenință să arunce costurile direct pe umerii cetățenilor, prin prețuri imposibil de suportat la gigacalorie și riscul debranșării masive.

Am solicitat răspunsuri scrise și măsuri concrete:
Ce soluție are Ministerul pentru intervalul 31 august – 15 octombrie 2026?
Când vor fi alocate cele 40 de milioane de lei solicitate?
Care este stadiul real al decontărilor și ce măsuri se iau pentru a nu pierde banii europeni?
Care este calendarul clar pentru etapa a doua a proiectului (cele 5 motoare termice)?
Decarbonizarea și asumările din PNRR nu trebuie făcute cu prețul înghețării oamenilor în case! Vâlcenii au nevoie de siguranță, soluții imediate și transparență, nu de amânări birocratice. Rămân cu ochii pe acest subiect până când vom avea garanția că iarna aceasta va exista căldură în locuințe și instituții!”
– susține Nicolae Mîndrescu, deputat AUR Vâlcea.