VIDEO. Doi bărbați, reținuți după scandalul de Vaideeni în urma căruia un polițist a fost lovit cu pumnul
Scandalul izbucnit sâmbătă, 17 octombrie, în comuna Vaideeni, a dus la cercetarea a trei persoane pentru ultraj. Doi bărbați, de 21 și 47 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, după ce unul dintre polițiștii interveniți la fața locului ar fi fost agresat. (citește aici despre incident)
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, incidentul a avut loc în urma unui conflict izbucnit în familie, pentru aplanarea căruia au intervenit mai multe echipaje de poliție.
În timpul intervenției, unul dintre polițiști ar fi fost îmbrâncit și lovit cu pumnul de un bărbat implicat în scandal. În urma cercetărilor, trei persoane, cu vârste de 17, 21 și 47 de ani, sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.
Doi dintre suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore. Măsura a fost dispusă la data de 17 octombrie de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu. Cei doi bărbați, în vârstă de 21 și 47 de ani, au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Vâlcea.
În ceea ce îl privește pe tânărul de 17 ani, acesta a fost transportat la o unitate medicală, acuzând dureri de cap. Cercetările continuă și față de minor, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.
