Vâlcean prins în Argeș utilizând fără drept o cartelă tahograf aparținând altei persoane
În ziua de 18 octombrie a.c., în jurul orei 07:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au…
În ziua de 18 octombrie a.c., în jurul orei 07:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un tânăr de 24 de ani, din comuna Berislăvești, județul Vâlcea, care conducea un autocamion, pe str. Calea Câmpulung din municipiul Pitești, iar în urma verificărilor, s-a constatat că acesta utiliza cartela tahograf eliberată unei alte persoane. Totodată, din verificări a rezultat și că cel în cauză nu ar fi respectat perioada minimă de repaus zilnic.
Ca urmare a abaterilor constatate, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 9.000 de lei, conform OG 37/2007, totodată fiind aplicate măsurile complementare de confiscare a cartelei tahograf utilizate fără drept, precum și imobilizare a autocamionului până la îndeplinirea perioadei minime de repaus zilnic a conducătorului auto.