E certitudine! Sensul giratoriul de la Mihăești, punctul “La Plute”, va fi realizat

“Astăzi a fost semnat acordul de parteneriat cu Consiliul Județean Vâlcea-SENS GIRATORIU în comuna Mihăești,…

“Astăzi a fost semnat acordul de parteneriat cu Consiliul Județean Vâlcea-SENS GIRATORIU în comuna Mihăești, sat Buleta, punctul <LA PLUTE>”, anunță primarul Constantin Bărzăgeanu. Este vorba despre un proiect ambițios pentru care edilul – șef și președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, și-au dat mâna spre binele comunității.

Pe raza comunei Mihăești, județul Vâlcea, pe Drumul National 67 (Rm. Vâlcea – Tg. Jiu), la intersecția (La Pluta) cu Drumul Comunal 128 și Strada Primăriei, există o intersecție insuficient semnalizată și destul de periculoasă pentru participanții la traficul rutier. Nu de puține ori au avut loc acolo evenimente rutiere grave, soldate cu victime, iar pericolul este constant mai ales pentru locuitorii din Mihăești. Ca urmare, administrația publică locală a ajuns la concluzia că rezolvarea acestor probleme o reprezintă construirea de urgență a unui a sens giratoriu. Pentru realizarea lui, Primăria Mihăești a solicitat sprijin Consiliului Județean Vâlcea, deoarece costurile pentru o astfel de investiție sunt enorme. Președintele Rădulescu a achiesat imediat la această idee și astfel s-a încheiat un parteneriat între cele două instituții pentru realizarea sensului giratoriu.

“Pe lângă creșterea siguranței circulației rutiere a cetățenilor, realizarea unui sens giratoriu în această intersecție ar facilita accesul în comuna Mihăești la Spitalul de Pneumoftiziologie Constantin Anastasatu și Manastirea Govora, precum și către Primărie, Poliție și alte puncte de interes local” – a precizat primarul Constantin Bărzăgeanu.

În prezent a fost actualizat Studiul de Fezabilitate și au fost obținute avizele solicitate în Certificatul de Urbanism. Sprijinul financiar pe care-l va acorda Consiliul Județean se ridică la suma de 600.000 lei, iar restul cheltuielilor vor fi suportate din bugetul local al Primăriei Mihăești.