Hemoragie în PNL Vâlcea. Conducerea partidului spune că vrea oameni noi în locul “mercenarilor”

PNL Vâlcea pierde primari pe bandă rulantă, în condițiile în care, până la ora actuală,…

PNL Vâlcea pierde primari pe bandă rulantă, în condițiile în care, până la ora actuală, nu mai puțin de opt edili, care la alegerile trecute au candidat sub sigla săgeata albastră, au anunțat că se alătură PSD pentru alegerile locale din iunie 2024. Este vorba de primarii din Mihăești, Stoenești, Nicolae Bălcescu, Milcoiu, Fârtățești, Grădiștea, Sinești și Drăgoești. Iar în următoarele zile se mai anunță și alte racolări ale pesediștilor în rândul primarilor liberali.
Conducerea PNL Vâlcea nu pare îngrijorată însă, susținând că preferă echipe noi în fiecare localitate unde au pierdut edilul, cu oameni loiali, care vor munci pentru partid, în locul “mercenarilor”. Sigur, liberalii nu se află în acest moment într-o postură confortabilă în condițiile în care există localități unde au rămas cu un singur membru în organizație.

“Eu cred că partidul va ieși întărit din această situație. De ce? Pentru că ne vom crea echipe care vor aduce voturi partidului și nu neapărat vor folosi aceste voturi în interes personal și nu în interesul comunității. Pentru că astăzi în politică nu mai există principii, nu mai există valori, nu mai există doctrină. Există supuși și aleși locali. Ei sunt cei care decid viitorul acestei țări în momentul de față. Poate că, cu o echipă nouă care îmbrățișează valorile, doctrina Partidului Național Liberal, pe viitor, lucrurile vor fi mai bune. După plecarea primarilor, mai mulți oameni decât ne așteptam vin în Partidul Național Liberal și sunt pregătiți și determinați să câștige alegerile. La Stoenești vom susține un candidat posibil independent de toate formațiunile politice împotriva domnului Fredy Dumbravă. (…) Dar chestiunea este simplă: atunci când faci deal cu mercenarii, nu este decât o chestiune de timp până te vor trăda și pe tine” – a declarat secretarul general al PNL Vâlcea, Laurențiu Cazan, într-o conferință de presă.