Autoutilitară furată din Grecia, depistată pe Valea Oltului
Era furată încă din anul 2019, de pe teritoriul Greciei, dar abia acum a fost…
Era furată încă din anul 2019, de pe teritoriul Greciei, dar abia acum a fost depistată în România. Meritul este al polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Călimănești, care ieri, 15 aprilie 2024, au dat dovadă de vigilență și au oprit pe Drumul Național 7, autoutilitara condusă de către un bărbat de 44 de ani, din municipiul Ploiești.
“În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că, acesta nu poseda permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, s-a stabilit că autoutilitara pe care a condus-o figurează ca fiind furată din anul 2019, de pe teritoriul Greciei, motiv pentru care aceasta a fost indisponibilizată și ridicată.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăinuire și conducerea unui vehicul fără permis de conducere” – precizează Poliția Vâlcea.