ACCIDENT în RÂMNICU VÂLCEA. O femeie și o fetiță au fost lovite de o mașină

S-a întâmplat chiar pe o trecere de pietoni, pe bulevardul Tineretului din cartierul Ostroveni al…

S-a întâmplat chiar pe o trecere de pietoni, pe bulevardul Tineretului din cartierul Ostroveni al municipiului Râmnicu Vâlcea, în această dimineață de miercuri, 12 iunie 2024.

Polițiștii rutieri din cadrul Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea, care au ajuns la fața locului, au constatat că un tânăr de 21 de ani, din județul Gorj, în timp ce conducea un autoturism, ar fi surprins și accidentat două persoane care se angajaseră în traversarea străzii, respectiv o minoră de 6 ani și o femeie de 43 de ani, ambele fiind din municipiul Râmnicu Vâlcea.

“În urma evenimentului rutier, cele două au necesitat îngrijiri medicale, acestea fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea. Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă” – precizează IPJ Vâlcea.