“Abordare slugarnică” – Reacția dură a lui Laurențiu Cazan după votul consilierilor PNL cu PSD în CL Râmnicu Vâlcea
Consilierii locali PNL Vâlcea au votat alături de PSD pentru viceprimarii Râmnicului, ignorând directivele partidului. Acum ei vor suporta consecințele, spune Laurențiu Cazan.
Zilele trecute, consilierii locali ai PNL din Râmnicu Vâlcea au surprins prin decizia lor de a vota alături de PSD pentru alegerea viceprimarilor. Surpriza a fost cu atât mai cu cât se cunoaște războiul din mandatul trecut dintre liberali și primarul Mircia Gutău. Acum, aleșii locali PNL au ignorat directivele conducerii județene a partidului de a nu colabora cu social-democrații în nicio localitate din județ. Astfel, în pofida deciziei Biroului Politic Județean al PNL Vâlcea de a nu sprijini PSD, consilierii PNL din Consiliul Local Râmnicu Vâlcea au ales să se alăture social-democraților, generând o reacție dură din partea conducerii județene a partidului.
Situația consilierilor PNL în CL Râmnicu Vâlcea este una atipică. Unul dintre ei a fost radiat din partid, altul exclus, iar restul refuză să participe la acțiunile partidului, dar încă reprezintă PNL în Consiliul Local. Secretarul general al PNL Vâlcea, deputatul Laurențiu Cazan, a declarat că se vor lua măsuri în urma acestei situații.
„Am stat de vorbă cu liderul consilierilor locali, cu domnul Cezar Bulacu, l-am întrebat de ce au votat, iar textual mi-a spus că ei vor să aibă o altă abordare. Acum noi vom lua deciziile statutare, pentru că acum o lună de zile am votat în Biroul Politic Județean că nu vom vota în nicio situație vreun viceprimar al PSD. (…) Unul dintre cei care a votat a fost radiat din partid, iar dânsul a contestat decizia de radiere. Văd că primăria îl menține în continuare. În spirit de glumă pot spune că în sfârșit și Virgil Pîrvulescu își îndeplinește visul: îl votează pe Mircea Gutău” – a declarat Laurențiu Cazan.
Secretarul general al PNL Vâlcea a criticat în termeni duri acțiunile consilierilor, susținând că aceștia își sabotează propriul partid și trădează încrederea alegătorilor care au votat PNL pentru a se opune administrației PSD din Râmnicu Vâlcea.
„Voturile pe care le-ai luat, nu le-ai luat pe persoană fizică. Electoratul care a votat PNL a avut o altă opinie față de Mircea Gutău și PSD. Să mergi în Consiliul Local și să vii în momentul de față să ai o abordare din asta slugarnică și să te gândești că singurul lucru pe care ei îl fac este să saboteze partidul și să încerce să reducă scorul PNL în județul Vâlcea. Ăsta este obiectivul lor clar!” – a mai declarat Laurențiu Cazan.
Consilierii locali PNL implicați în această decizie sunt Virgil Pîrvulescu, Lucian Pavelescu, Cezar Bulacu, Rodica Răbuga și Adelina Moraru.