RAZII pe șoselele din VÂLCEA. Amenzi cu grămada, permise suspendate, dar și un dosar penal

Început de an în forță pentru polițiștii de circulație, care au dat start raziilor pe…

Început de an în forță pentru polițiștii de circulație, care au dat start raziilor pe cele mai aglomerate și periculoase șosele din Vâlcea. Evident că s-a lăsat cu sute de amenzi, zeci de permise suspendate, dat și cu un dosar penal. Acțiunile de amploare au avut loc în perioada 3-9 ianuarie a.c.

“În urma abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 121 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 41.750 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/20021 republicată, privind circulația pe drumurile publice, majoritatea fiind aplicate pentru nerespectarea limitei legale de viteză și pentru depășiri neregulamentare. Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce 33 de permise de conducere, au retras 2 certificate de înmatriculare și 2 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

Totodată, a fost constatată și o infracțiune la regimul rutier, și anume pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Acțiunile pe linie rutieră vor continua și în zilele următoare, polițiștii fiind prezenți la datorie pentru a se asigura că prevederile legale la regimul rutier sunt respectate!” – informează IPJ Vâlcea.