Sărbătoare în stil mare la Popești! Ziua Comunei aduce muzică, dans și voie bună pentru toată lumea

794D6497-6F26-47E4-BFDF-25DEED53A7FB

Pe 29 mai, comuna Popești din județul Vâlcea îmbracă haine de sărbătoare. Ziua Comunei, un eveniment devenit deja tradiție sub conducerea primarului Aurora Măgura, promite și anul acesta o zi plină de emoție, respect și distracție pentru toate vârstele.

Totul începe dis-de-dimineață, cu un moment solemn: depunerea de coroane la monumentul eroilor, în semn de recunoștință pentru cei care și-au dat viața pentru țară. Elevii din comună, îmbrăcați în costume populare, vor fi parte din acest moment emoționant, alături de localnici și autorități.

După-amiaza, petrecerea se mută pe izlazul din Cotoșmanu, la Fântânile Reci. De la ora 14:00, începe distracția! Cuplurile care au trecut de jumătate de secol împreună vor fi premiate în aplauzele comunității, iar apoi scena va fi ocupată de cei mai talentați copii ai comunei, care vor susține un program artistic.

Tinerele soliste locale – Răducu Ana Maria, Daria Ștefan și Antonia Elena Pînvulescu – vor aduce emoție și energie prin interpretările lor, iar după ora 16:00, atmosfera va fi întreținută de Orchestra „Rapsodia Vâlceană” și artista Ana Maria Iorga. Muzica nu se va opri până seara târziu, iar horele vor aduna în jurul scenei oameni din toate satele comunei.

Pe izlaz, distracția este completată de tarabe cu bunătăți: turtă dulce, porumb fiert, acadele, vată pe băț și grătare sfârâinde. Iar pentru cei mici, surprizele nu lipsesc – de la trenulețe și mașinuțe, la jocuri colorate care promit râsete și amintiri de neuitat.

„Vă așteptăm cu drag să petrecem împreună o zi frumoasă, cu muzică, recunoștință și voie bună. Este sărbătoarea noastră, a tuturor celor care simțim că Popești înseamnă acasă”, a transmis primarul Aurora Măgura.

Ziua Comunei Popești nu este doar un eveniment în calendar – e un moment în care comunitatea se adună, își amintește de cei care au fost, se bucură de cei care sunt și privește cu încredere spre ce va urma.