RÂMNICU VÂLCEA. Se cere desființarea sau restrângerea a două centre de vaccinare

Pentru că la Râmnic vaccinarea merge extrem de prost în această perioadă, iar autoritățile nu…


Pentru că la Râmnic vaccinarea merge extrem de prost în această perioadă, iar autoritățile nu par să mai aibă speranța că își va reveni, se cere desființarea sau restrângerea a două centre de vaccinare. Solicitarea vine din partea Primăriei Râmnicu Vâlcea, care a inițiat procedurile pe lângă DSP și Prefectură. Cele două centre vizate sunt cele din sălile de sport de la Liceul Sanitar ”Antim Ivireanul” şi de la Şcoala Gimnazială ”Anton Pann”.
Primăria consideră că cele două săli de sport trebuie să revină la destinaţia lor principală: aceea de spaţii destinate educaţiei fizice a elevilor acestor şcoli.

“Acţiunea este derulată în urma solicitărilor venite din partea acestor unităţi şcolare la întâlnirile recente avute cu primarul Mircia Gutău şi se bazează pe mai multe argumente: ritmul de vaccinare foarte redus înregistrat în cele trei centre în funcţiune la acest moment în Râmnic (găzduite de sălile de sport de la Liceul Sanitar ”Antim Ivireanul”, Şcoala Gimnazială ”Anton Pann” şi Liceul Tehnologic Forestier), faptul că elevii, în număr de aproximativ 1000,de la ”Sanitar” şi cei peste 1300 de elevi de la ”Anton Pann” sunt obligaţi să facă orele de educaţie fizică în condiţii total improprii (în curtea unităţilor şcolare, la temperaturi scăzute, sau în sălile de clasă, într-o atmosferă complet inadecvată), precum şi cheltuielile mari de la bugetul local aferente funcţionării în regim de permanenţă a acestor centre de vaccinare.

În aceste condiţii, Municipalitatea propune două posibile măsuri: fie restrângerea activităţii de vaccinare de la trei, la un singur centru, respectiv la cel de la sala de sport a Liceului Tehnologic Forestier, unde pot funcţiona mai multe fluxuri pentru toate tipurile de vaccin, fie relocarea tuturor centrelor actuale în alte spaţii, de mai mici dimensiuni, fapt care ar elibera cele trei săli de sport <rechiziţionate> şi ar duce la scăderea semnificativă a cheltuielilor de funcţionare” – precizează Primăria Râmnicului, într-un comunicat de presă.