FOTO/ UPDATE: Incendiu în pădure la Golești. Traficul pe DN7 este îngreunat de fumul degajat. O persoană prezintă arsuri minore

Pompierii militari vâlceni au fost solicitați, cu puțin timp în urmă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetație uscată, în localitatea Golești.
S-au deplasat progresiv la locul evenimentului forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, Punctului de Lucru Bunești și Punctului de Lucru Ionești, cu 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
Echipajele operative sosite la fața locului au constatat că arde vegetație uscată în fondul forestier și coronament, pe o suprafață de cca 2 ha.
Incendiul se manifesta cu flacără deschisă, iar DN7 este afectat de fumul generat de incendiu. Poliția a restricționat traficul în zonă.
A fost identificată, în zona incendiului, o persoană de sex masculin, cu ușoare arsuri la nivelul membrelor superioare. Persoana a fost scoasă din zona de pericol și a fost evaluată de echipajul SMURD, ulterior refuzând transportul la spital.
În acest moment incendiul este localizat.
Misiune în dinamică.