ALERTĂ. Incendiu la Mănăstirea Cozia Veche de pe DN 7

4ff90fa9-ccd6-4a9b-8ae2-48fb56ac9ae6

UPDATE: Flăcările s-au manifestat la chiliile Mănăstirii Cozia Veche, situată pe DN7, în localitatea Călimănești. La sosirea echipajelor, incendiul se putea observa cu la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 80 mp, dintr-un total de 150 mp. Intervenția promptă a pompierilor a împiedicat propagarea flăcărilor, astfel că restul construcției și celelalte bunuri nu au fost afectate. Incendiul a fost lichidat. Nu au fost înregistrate victime și nu au fost persoane care să necesite îngrijiri medicale.

Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu izbucnit la chiliile Mănăstirii Cozia Veche, situată pe DN7.

Incendiul se manifestă cu flacără la nivelul acoperișului. Nu sunt anunțate victime.

Pentru limitarea propagării și lichidarea incendiului acționează:
• 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 autospecială de lucru la înălțime din cadrul Gărzii de Intervenție Vâlcea,
• 2 autospeciale de la Stația Brezoi,
• 1 autospecială de la SVSU Călimănești.

Echipajele operative desfășoară în continuare acțiuni pentru localizarea și lichidarea incendiului.

Misiunea este în dinamică.