Pesceana face pasul spre energie verde: parc fotovoltaic de 2 milioane de lei

Primaria Pesceana

Primăria Pesceana a dat startul unui proiect important pentru comunitate – construirea unui parc fotovoltaic care va aduce energie curată și facturi mai mici la curent. Investiția, inițiată de primarul Ion Vasile și viceprimarul Georgian Fulgescu, are o valoare totală de aproximativ 2 milioane de lei, cu tot cu TVA.

Licitația pentru execuția lucrărilor este deja lansată, iar firmele interesate își pot depune ofertele până pe 6 octombrie. Proiectul este finanțat în mare parte din fonduri europene nerambursabile, prin Fondul pentru Modernizare, dar include și o contribuție din bugetul local.

Concret, planul prevede amenajarea unui parc fotovoltaic on-grid, conectat la rețeaua națională. Vor fi montate 430 de panouri solare, fiecare cu o putere de 410 Wp, alături de trei invertoare trifazate de 50 kW și unul de 60 kW. Lucrările presupun și pregătirea terenului, realizarea unor căi de acces pentru mentenanță și instalarea structurii metalice de susținere.

Potrivit administrației locale, noua investiție va reduce considerabil costurile cu iluminatul public, rețelele de utilități și consumul de energie al instituțiilor din comună – școli, primărie și alte unități.

Pesceana se aliniază astfel trendului european de trecere la surse regenerabile, mizând pe soare pentru un viitor mai eficient și mai puțin costisitor.