De ce au explodat prețurile la carburanți?Autoritățile dau asigurări că prețurile scad în curând

Peco combustibil benzinarie

Panica din piața carburanților ar putea fi de scurtă durată, susține președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu. Deși în unele stații motorina a sărit de 8 lei litrul, șeful Concurenței spune că explozia de prețuri e doar un reflex la haosul creat de sancțiunile impuse companiilor rusești Lukoil și Rosneft.

Chirițoiu explică faptul că scumpirile nu sunt determinate de costuri reale din industrie. El arată că doar cotațiile Platts au urcat, nu și prețul barilului:

„Am văzut în ultimele zile o creștere a prețurilor angro pe piața europeană, legată probabil de introducerea sancțiunilor… În același timp, barilul nu a crescut. (…) De-asta așteptarea mea este că în foarte scurtă perioadă prețurile își vor reveni”.

Șeful Consiliului Concurenței mai spune că atâta timp cât petrolul rămâne la 60–65 de dolari, nu există motive pentru scumpiri serioase: “Se va calma piața… se vor găsi soluții sunt convins… cred că este o perturbare pentru o perioadă scurtă”.

Instituția verifică zilnic evoluția prețurilor: „Urmărim situația, cerem informații de la companii… Monitorizăm atent situația și companiile știu asta”.

Bolojan, despre Lukoil: naționalizarea rămâne „ultima variantă”

Premierul Ilie Bolojan spune că statul analizează toate opțiunile pentru rafinăria Lukoil, după sancțiunile SUA care intră în vigoare în 21 noiembrie. Printre scenarii se află și preluarea activelor, dar doar în situații extreme.

„Aceasta ar fi ultima variantă… haideți să vedem ce decizii se iau la nivel global săptămâna viitoare” – a declarat premierul.

El insistă că sancțiunile nu ar trebui să se vadă la pompă: “Nu ar trebui să avem astfel de situații… ponderea Lukoil este importantă, dar nu de natură de a crea probleme majore”.

Ministerul Energiei are deja un draft de lege

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, anunță că Guvernul a pregătit un act normativ special pentru a gestiona situația creată: “Am pus deja draftul unui act normativ… în legătură directă și cu cei de la OFAC, în legătură directă și cu compania”. Ivan afirmă și el că nu există motive pentru scumpiri la pompă.