Reguli noi în parcările din Râmnicu Vâlcea: taxe mai mari, amenzi usturătoare și limită la numărul de mașini
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea a aprobat astăzi, 4 decembrie 2025, cu 16 voturi pentru și unul împotrivă, noile reguli privind parcările de reședință din municipiu. Decizia vine după luni de discuții și un val de plângeri din partea locatarilor, care au reclamat haosul creat de numărul tot mai mare de mașini din cartiere. Măsurile sunt ferme și vor afecta direct modul în care locuitorii din Râmnicu Vâlcea își pot folosi parcările dintre blocuri.
Cea mai importantă schimbare privește taxele. Din 2026, primul ecuson va costa 50 de lei pe an, iar al doilea (pentru a doua mașină) va sări la 150 de lei. Pentru firme, prețurile sunt și mai ridicate: 200 de lei pentru primul ecuson și 300 pentru al doilea. Autoritățile spun că diferențierea este necesară pentru a descuraja familiile cu multe mașini să ocupe abuziv spațiile limitate dintre blocuri. În plus, cei care parchează fără ecuson în zona de reședință riscă amenzi de la 300 la 600 de lei în cazul persoanelor fizice, și între 500 și 1000 de lei pentru persoanele juridice. Verificările și sancțiunile vor fi făcute atât de Poliția Locală, cât și de reprezentanți ai Primăriei.
Primarul Mircia Gutău a explicat în plen motivul acestor măsuri, mai ales legat de caracterul dur al schimbărilor: “Referitor la parcări, vreau să vă spun că apare o modificare importantă. Și toate modificările pe care le-am făcut le-am făcut după ce am primit feedback de la oameni: de la asociațiile de proprietari, de la oameni care ne-au spus că sunt foarte multe mașini în zona de parcare a blocurilor. De aceea ne-am grăbit să dăm legea cum se poate fi aplicată de la 1 ianuarie 2026, mai ales pentru acea taxă de reședință. Pentru prima mașină se plătește o sumă, pentru a doua mașină suma e mult mai mare și a treia stop, a treia la parcarea cu plată. Numai introducând aceste măsuri dure putem face disciplină. Eu nu spun că e perfect ceea ce facem, dar este una dintre măsurile pe care trebuie să le aplicăm ca să îi disciplinăm pe oameni. Nu pot exista între blocuri băieți care aduc 7-8 mașini de afară și le pun prin parcări că e gratis. Nu! Să le pună în parcările cu plată, să plătească. Interesul nostru este ca fiecare să aibă dreptul de a-și pune o mașină în parcarea blocului. Nu unul vine cu 7, iar altul cu niciuna. Iar faptul că am introdus tot mai multe parcări cu plată, consider că numai așa putem să-i liniștim! Parcarea nu este scumpă, pe o lună e cât un pachet de țigări. Omul trebuie să știe că trebuie să aibă această responsabilitate”.
Noile reguli limitează la două ecusoane maximum pentru fiecare solicitant, fie persoană fizică, fie juridică. Un autoturism poate avea în continuare un singur ecuson, cu excepția situației în care același vehicul este folosit pentru ecusonul de vizitator destinat rudelor de gradul I. Este introdusă și o noutate importantă: autoutilitarele sub 3,5 tone pot primi ecuson dacă se încadrează în dimensiunile maxime admise și sunt folosite de persoane fizice rezidente.
Firmele pot primi ecusoane doar dacă au sediul sau punctul de lucru în zona parcării, iar numărul acestora depinde de suprafața utilă deținută. Primăria devine singura instituție care poate iniția crearea unei noi parcări de reședință, o măsură despre care autoritățile spun că va elimina blocajele provocate până acum de neînțelegerile din asociațiile de proprietari.
Potrivit reprezentanților administrației locale, scopul acestor modificări este de a restabili echilibrul între disponibilitatea locurilor de parcare și numărul tot mai mare de vehicule. Rămâne de văzut cum vor reacționa locuitorii orașului în momentul în care noile taxe și reguli vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2026.
