FOTO – Asfalt nou la Băile Olănești: CJ Vâlcea continuă modernizarea DJ 656
Lucrările la DJ 656 la Băile Olănești prind viteză în această perioadă, profitând de vremea încă blândă. Echipele RAJDP au intrat serios pe porțiunea dintre Tisa și Gurguiata, unde se toarnă asfalt pe un sector de 2,5 kilometri. Zona, în plină dezvoltare și cu tot mai multe case și pensiuni, avea nevoie urgentă de un drum pe măsura traficului. Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, spune că lucrările merg înainte fără pauză.
„Vremea ne ajută și putem continua lucrările de modernizare pe drumurile județene. În aceste zile, colegii de la RAJDP toarnă asfalt la Băile Olănești, pe un sector de 2,5 kilometri din DJ 656, între satele Tisa și Gurguiata.
Drumul avea nevoie de lucrări de reabilitare, deoarece circulația devenea dificilă atunci când ploua. Vorbim despre o zonă care s-a dezvoltat în ultimii ani prin construirea de locuințe și pensiuni.
Totodată, drumul asigură accesul către Schitul Bradu, un lăcaș de cult îndrăgit de vâlceni.
Lucrările vor continua și anul viitor, pentru că vrem să avem acest drum modernizat, de la un capăt la altul, astfel încât oamenii să circule în condiții de siguranță” – a declarat președintele Rădulescu.
Deși drumul are aproape 9 kilometri în total, autoritățile au reușit să refacă deja peste jumătate. În prezent se lucrează la bucata care le dădea cele mai mari bătăi de cap șoferilor – locul unde, după fiecare ploaie, șoseaua devenea un adevărat test de rezistență.
Primarul din Băile Olănești, Sorin Vasilache, descrie situația de dinaintea lucrărilor fără ocolișuri: “Era un drum din balast, din macadam, care, la precipitații abundente, prezenta denivelări și era practic inaccesibil pentru circulație. Acest drum asigură accesul către două localități componente ale orașului Băile Olănești – un sat cu 30 de familii și unul cu 20 de familii. Dar în Gurguiata avem și Schitul Bradu”.
Cu lucrările planificate și pentru anul viitor, autoritățile promit ca DJ 656 să fie complet modernizat, astfel încât localnicii și turiștii să scape definitiv de drumul cu gropi și noroi.
