PSD decide marți în BPN: Presiuni pentru eliminarea USR sau ieșirea de la guvernare
Liderii PSD intră marți într-o ședință tensionată a Biroului Permanent Național, întâlnire despre care surse politice spun că ar putea schimba structural actuala formulă de guvernare. Social-democrații sunt pregătiți să forțeze ieșirea USR din Executiv, avertizând că, dacă acest lucru nu se întâmplă, sunt gata să rupă coaliția și să treacă în opoziție. Reamintim că din conducerea centrală face parte și președintele PSD Vâlcea, Constantin Rădulescu, care ocupă un post de vicepreședinte.
Potrivit informațiilor din presa centrală, strategia de viitor a PSD urmează să fie discutată în detaliu chiar în cadrul ședinței BPN. Miza: eliminarea USR din guvern și o nouă împărțire a ministerelor. Social-democrații ar viza portofolii cheie aflate acum la USR – Externe, Apărare și Mediu – considerând că acestea ar trebui să revină formațiunii lor.
O presiune suplimentară urmează să fie pusă pe premierul Ilie Bolojan, căruia PSD îi va transmite un mesaj cât se poate de direct: „Dacă USR mai este în Guvern, atunci PSD preferă să stea în opoziție”. Surse politice afirmă că PSD mizează pe sprijinul UDMR și al unei părți importante din PNL, tabere care ar fi deja de acord cu îndepărtarea USR.
În ecuație ar urma să intre și președintele Nicușor Dan, căruia social-democrații intenționează să-i ceară „înțelegerea” necesară pentru a susține stabilitatea politică – stabilitate care, în viziunea PSD, trece prin scoaterea USR din schema guvernării.
Grindeanu lasă ușa deschisă pentru ruperea coaliției
Sorin Grindeanu a comentat încă de aseară situația din Coaliție, după rezultatele alegerilor locale parțiale de duminică. Din câte se pare, nu este exclusă nici varianta ieșirii de la guvernare.
„N-avem cum să nu ținem cont de semnale. Evident trebuie să ținem cont de semnale. Și de faptul că e cam clar că lucrurile sunt un pic separate în cadrul coaliției între politicile pe care le vrem noi a fi promovate și cele pe care le doresc cei de la USR, o să vedem cum vor evolua lucrurile” – a spus Grindeanu.
Întrebat despre direcția PSD, în contextul scorului slab obținut de USR, acesta a transmis scurt: “O să facem o evaluare”.
