Vântul puternic a doborât copaci în Vâlcea. Pompierii au intervenit în mai multe zone

Copac cazut pe carosabil

Foto ilustrativ

Vântul puternic din ultimele ore a creat probleme în câteva zone din județul Vâlcea. Astfel, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru îndepărtarea copacilor doborâți de rafale. Două dintre intervenții au acut loc în municipiul Râmnicu Vâlcea. Prima a fost pe Aleea Castanilor, unde un copac a căzut pe carosabil, blocând circulația, iar pompierii de la Detașamentul Râmnicu Vâlcea au intervenit rapid cu o autospecială pentru degajarea drumului. O situație similară a fost înregistrată și pe strada Fețeni, unde un alt copac a fost smuls de vânt și a ajuns pe partea carosabilă.

Intervenție ceva mai dificilă a fost în stațiunea Călimănești, pe DN7, acolo unde un copac rupt reprezenta un pericol iminent, existând riscul să cadă peste rețeaua electrică și implicit pe carosabil, blocând circulația pe unul dintre cele mai circulate drumuri din țară. În acest caz, pompierii au acționat cu o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime pentru eliminarea pericolului. Din fericire, în urma acestor incidente nu au fost înregistrate victime.

Autoritățile reamintesc populației să fie prudente pe timpul manifestării vântului puternic, să evite deplasările inutile, să nu staționeze în apropierea copacilor, stâlpilor de electricitate sau panourilor publicitare și să se asigure că obiectele aflate pe balcoane, terase sau acoperișuri sunt bine fixate. De asemenea, este recomandat ca autoturismele să fie parcate departe de arbori sau elemente de construcție instabile și să fie urmărite constant informațiile transmise prin canalele oficiale.