Fonduri europene pentru sănătatea elevilor din mediul rural: CJ Vâlcea pregătește noi proiecte
Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a discutat despre noi finanțări europene prin Programul Sănătate, într-o întâlnire cu ADR Sud-Vest Oltenia și primarii din județ. Tema centrală: extinderea serviciilor medicale pentru elevii din mediul rural.
Șeful județului susține că a atras deja peste 30 de milioane de euro pe acest program și vizează încă aproximativ 20 de milioane pentru cabinete medicale și stomatologice școlare, modernizări și dotări în comune. Sunt incluse și proiecte pentru unități mobile de stomatologie, acolo unde infrastructura lipsește. ADR Sud-Vest Oltenia a oferit sprijin tehnic pentru accesarea liniilor de finanțare.
“Astăzi, la Consiliul Județean Vâlcea, am găzduit o sesiune de informare cu privire la noile oportunități de finanțare europeană prin Programul Sănătate.
Ne-am bucurat de prezența unei delegații a ADR Sud-Vest Oltenia, condusă de directorul Stelian Bărăgan, și de participarea numeroasă a primarilor de comune din județul nostru.
CJ Vâlcea este deja ‘campion’ regional pe Programul Sănătate, cu peste 30 de milioane de euro atrase, și vrem să continuăm!
Vizăm două linii de finanțare, cu un buget total de aproape 20 milioane euro, bani europeni dedicați îmbunătățirii serviciilor medicale pentru elevii din mediul rural.
Prin aceste investiții, comunele noastre pot accesa fonduri pentru:
- Reabilitarea, modernizarea și dotarea cabinetelor medicale și stomatologice din școli;
- Înființarea de noi cocabinete medicale școlare acolo unde acestea lipsesc;
- Achiziția de unități mobile pentru servicii stomatologice.
Mulțumesc echipei ADR S-V Oltenia pentru deschiderea de a organiza această sesiune la Vâlcea și pentru suportul tehnic oferit primarilor noștri, inclusiv prin echipa dedicată de asistență (Help Desk).
Suntem ‘vânători’ de fonduri europene și nu ratăm nicio oportunitate dea aduce bani pentru dezvoltarea județului Vâlcea!” – spune președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.
