Deputatul Neața, răspuns devastator la scrisoarea vicepremierului Oana Gheorghiu: “Singurul adevăr rămas e în portofelele goale ale românilor”
Deputatul vâlcean Eugen Neața i-a dat o replică fulminantă vicepremierului Oana Gheorghiu, care a transmis parlamentarilor o scrisoare în contextul moțiunii de cenzură de demitere a Guvernului Bolojan. Parlamentarul de Vâlcea califică epistola guvernamentală drept „o pledoarie lipsită de credibilitate”, acuzând Executivul că și-a amintit brusc de existența Parlamentului abia când „fotoliul ministerial a început să tremure”. Neața anunță că va vota moțiunea de cenzură pe 5 mai, pe care o descrie ca pe „un act de igienă morală” împotriva unui guvern care a taxat pensionarii, a suspendat indexarea pensiilor și a îngropat România în datorii record. Iată, mai jos, declarația parlamentarului vâlcean:
Răspuns la scrisoarea transmisă de Viceprim-ministrul României, doamna Oana Gheorghiu
Stimată Doamnă Viceprim-ministru,
Scrisoarea dumneavoastră este o epistolă a supraviețuirii lipsită de credibilitate și care nu schimbă absolut nimic.
Istoria politică a României ne-a obișnuit cu multe, dar spectacolul disperării deghizate în „conștiință civică” atinge astăzi noi culmi de cinism. Am primit, cu o uimire aproape admirativă, scrisoarea dumneavoastră. O pledoarie fierbinte pentru „adevăr” și „viitorul României”, expediată exact în momentul în care fotoliul ministerial a început să tremure sub asediul moțiunii de cenzură.
Este de-a dreptul revelator să observăm cum acest Guvern, condus cu o suficiență mesianică pare să fi descoperit abia acum, într-un moment de iluminare bruscă, existența Parlamentului.
Până mai ieri, pentru acest Palat, noi, reprezentanții aleși ai cetățenilor, eram doar o decorare de fundal, o formalitate plictisitoare ce trebuia evitată prin avalanșe de Ordonanțe de Urgență. Nu ne-ați consultat când ați decis să taxați boala prin introducerea CASS-ului la pensii, tăind cu o mână rece 10% din veniturile celor care au clădit această țară. Nu ne-ați cerut părerea când ați suspendat, cu un dispreț suveran, legea indexării pensiilor sau când ați amanetat viitorul prin împrumuturi record, care ne îngroapă generațiile viitoare în datorii.
Acum însă, când simțiți că „viziunea” începe să ia apă, vă amintiți brusc că existăm. Ne scrieți epistole oneste, de parcă lunile de aroganță în care ați guvernat prin dictat, ignorând orice dialog parlamentar, ar putea fi șterse cu un e-mail sentimental.
Ne cereți să salvăm „instituțiile care funcționează”, în timp ce ați transformat statul în propriul „protocol al lingușelii”, unde singura instituție care duduie este cea a lăudătorilor de serviciu.
Unde era această dorință de „unitate” când ați crescut TVA-ul și ați lăsat firmele românești să se sufoce sub un munte de biruri, în timp ce protejați cu un zel suspect profiturile externalizate ale multinaționalelor?
Unde v-a fost „grija pentru românul onest” când ați mărit taxele pe proprietate, transformând dreptul la locuință într-un lux impozabil?
Această scrisoare nu este despre principii, ci despre teama viscerală a unor „stăpâni” care se văd brusc obligați să dea socoteală. Este jignitor să invocați „faptele verificabile” tocmai voi, cei care ați guvernat prin secretomanie și dispreț față de transparență. Mesajul dumneavoastră este de o aroganță spectaculoasă.
Când ne-ați ignorat și ne-ați tăiat veniturile, a fost „reformă”, când suntem chemați să vă verificăm incompetența prin moțiune, este „haos”.
Voi vota moțiunea de cenzură nu ca pe un simplu gest politic, ci ca pe un act de igienă morală. O fac pentru a opri acest dezastru ambalat în parfum de Cancelarie! Dacă istoria îi va reține cu recunoștință pe cei care au salvat țara, aceia vor fi parlamentarii care au avut curajul să pună punct acestui experiment de devalizare națională condus de un satrap pierdut în propria deșertăciune.
Domnilor “stăpâni” guvernamentali, vă mulțumesc pentru scrisoare. Am citit-o. Am verificat faptele. Iar faptul cel mai clar este că timpul dumneavoastră a expirat. Singurul „adevăr” care a rămas este cel din portofelele goale ale românilor pe care i-ați sfidat. De aceea, pe 5 mai, veți primi răspunsul Parlamentului.
Și veți pleca acasă!
Deputat,
Eugen Neața!
