Cioban dispărut în zona Horezu. Căutările sunt în plină desfășurare

2901D596-880A-4FC9-A00D-996FA22026BD

La data de 20 mai 2026, polițiștii din cadrul Poliția Orașului Horezu au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a lui Moinea Dumitru, în vârstă de 63 de ani.

Din primele verificări efectuate, s-a stabilit faptul că acesta ar fi plecat, în seara zilei de 19 mai a.c., de la o stână din zona periferică a orașului Horezu, unde desfășura activități de îngrijire a animalelor, fără a mai reveni până în prezent.

Semnalmente: aproximativ 1,70 m înălțime, greutate circa 90 de kilograme.

La momentul plecării, bărbatul era îmbrăcat cu articolele vestimentare prezentate în imagine.

Persoanele care pot oferi informații ce pot conduce la identificarea sau depistarea acestuia sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.