FOTO. Dosar penal pentru un vâlcean care circula cu tractorul pe un drum public
Un bărbat din comuna Crețeni s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins conducând pe un drum public un tractor neînmatriculat. Incidentul s-a petrecut ieri, în jurul orei 11:00, când polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Sutești l-au oprit pentru control pe DJ 677A, în comuna Crețeni.
“În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că vehiculul nu figura ca fiind înmatriculat sau înregistrat pentru circulația pe drumurile publice. Conducătorul vehiculului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ” – precizează Poliția Vâlcea.
Pentru fapta sa, omul s-a ales cu dosar penal, iar polițiști continuă cercetările pentru punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, sub coordonarea unității de parchet competente, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.
“Reamintim faptul că punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat constituie infracțiune și se pedepsește conform prevederilor legale.
Pentru siguranța tuturor participanților la trafic, recomandăm conducătorilor de vehicule să verifice înainte de deplasare situația legală a acestora și să respecte normele rutiere în vigoare” – mai informează IPJ Vâlcea.
