FOTO/VIDEO. Angajații Casei de Pensii Vâlcea protestează împotriva noii legi a salarizării

Screenshot

Screenshot

Aproximativ 50 de angajați ai Casei de Pensii Vâlcea protestează în această dimineață față de prevederile noii legi a salarizării. Ei susțin că aplicarea noilor măsuri le-ar putea reduce veniturile cu până la 2.000 de lei lunar, afectând semnificativ bugetele familiilor.

Protestatarii reclamă și diferențele salariale dintre personalul din casele teritoriale de pensii și cel din structurile centrale, afirmând că salariile angajaților de la centru ar urma să crească, în timp ce veniturile celor din teritoriu ar putea scădea.

“Este un protest spontan al angajaților, nu o acțiune de sindicat. De la ora 8.30 la 9.30 se protestează în toată țara. Suntem nemulțumiți de proiectul de lege privind salarizare, deoarece, nouă, caselor teritoriale de pensii, ne scad salariile, iar la casa națională salariile cresc. În comparație cu alte instituții, avem cele mai mici salarii. Noi vrem echitate. Avem volumul de muncă cel mai mare, suntem copleșiți, iar salariile sunt cele mai mici” – ne-a declarat Predescu Irene, angajat al Casei de Pensii Vâlcea.

Angajații Casei de Pensii Vâlcea cer eliminarea inechităților salariale și avertizează că acțiunile de protest vor continua și în perioada următoare.