Verdict surprinzător la Sibiu într-un proces pornit de la apelativul „milițian”
Un proces mai puțin obișnuit s-a încheiat la Tribunalul Sibiu, unde un bărbat a încercat să obțină despăgubiri morale după ce un altul l-a numit „milițian” într-o dispută purtată pe Facebook.
Convins că termenul îi afectează reputația, acesta a cerut instanței să stabilească oficial că nu a fost niciodată milițian și să oblige persoana care a folosit apelativul să îi plătească daune morale.
Judecătorii au constatat că reclamantul nu a avut această calitate, însă au apreciat că simpla folosire a cuvântului „milițian”, în contextul conflictului dintre cei doi, nu reprezintă o faptă care să atragă răspunderea civilă.
Astfel, acțiunea a fost respinsă, iar situația s-a întors împotriva reclamantului. În loc să primească despăgubiri, acesta a fost obligat să achite 11.098 de lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Avocatul Adrian Cuculis, care a prezentat public speța, susține că hotărârea Tribunalului Sibiu arată că instanța nu a considerat expresia „milițian” drept una calomnioasă în circumstanțele analizate.
Hotărârea nu este însă definitivă, putând fi atacată cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare: “Admite apelul declarat de apelantul pârât I.M.M. împotriva sentințelor civile nr. 1391/25.11.2025 pronunțată de Judecătoria Mediaș, pe care o schimbă în totalitate totalitate și în consecință:
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul P.G. în contradictoriu cu pârâtul I.M.M.. Înlătură dispoziția privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță. Obligă intimatul P.G. să plătească apelantului I.M.M. suma de 11.098 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în primă instanță, din care suma de 3.000 de lei în primă instanță și 8.098 lei în apel. Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare”.
