Judecătorul Bogdan Mateescu obține o victorie în instanță în procesul privind acuzațiile de agresiune de la Tribunalul Vâlcea. Daune morale de 50.000 de lei și obligații de scuze publice

Tribunalul Valcea - Bogdan Mateescu

Tribunalul Teleorman a admis în parte acțiunea formulată de judecătorul Bogdan Mateescu împotriva grefierei Elena Mihaela Dinescu, a lui Dinescu Tudor și a Sindicatului Național al Grefei Judiciare Dicasterial. Instanța a dispus plata unor daune morale de 50.000 de lei, eliminarea articolelor contestate și publicarea unor scuze publice. Hotărârea poate fi atacată cu apel.

Un episod care, la începutul anului 2026, a generat un val de reacții în spațiul public și a pus în centrul atenției activitatea Tribunalului Vâlcea se încheie, cel puțin în primă instanță, cu o soluție favorabilă magistratului Bogdan Mateescu, fost președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, Tribunalului Vâlcea și actual președinte al Curții de Apel Pitești.

Procesul a vizat afirmațiile publicate în februarie 2026, după ce grefiera Elena Mihaela Dinescu a susținut că ar fi fost agresată de judecător într-un birou din incinta Tribunalului Vâlcea. Relatările au fost preluate de Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial și de mai multe publicații, inclusiv Mediafax și G4Media.

Bogdan Mateescu a contestat în instanță afirmațiile și materialele apărute, considerând că acestea i-au afectat grav reputația și imaginea profesională.

50.000 de lei daune morale și retragerea articolelor

Potrivit minutei hotărârii, Tribunalul Vâlcea a decis: “Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul-pârât Mateescu Mihai Bogdan. Obligă, în solidar, pe pârâtul Dinescu Tudor și pe pârâții-reclamanți Dinescu Elena Mihaela și Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial la plata sumei de 50.000 lei, cu titlu de daune morale față de reclamantul-pârât Mateescu Mihai Bogdan”.

Instanța a dispus și retragerea articolelor contestate de pe site-ul www.grefajudiciara.ro, inclusiv a materialului intitulat „Agresiune în birou, la Tribunalul Vâlcea: grefieră bruscată de un judecător. Poliția chemată de urgență”, publicat în 12 februarie 2026.

Scuze publice și publicarea hotărârii

Măsurile dispuse de instanță nu se limitează la plata daunelor morale. Tribunalul Vâlcea a obligat pârâții să publice scuze publice pe site-ul sindicatului și să transmită către Mediafax și Adevărul un material care să conțină scuzele adresate lui Bogdan Mateescu pentru afirmațiile considerate nereale.

De asemenea, hotărârea va trebui publicată într-un ziar de circulație națională, pe cheltuiala pârâților, cu respectarea cerințelor privind protejarea datelor personale.

Instanța a respins ca neîntemeiate și cererile reconvenționale formulate de Elena Mihaela Dinescu și Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial, obligând totodată pârâții la plata sumei de 160 de lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxa judiciară de timbru.

O soluție favorabilă, după luni de controverse

Pentru Bogdan Mateescu, hotărârea reprezintă un rezultat judiciar important într-un dosar care a avut ecouri în presa centrală și în mediul judiciar. Măsurile dispuse de instanță vizează atât repararea prejudiciului de imagine, cât și corectarea efectelor publice ale afirmațiilor contestate. Decizia nu este definitivă. Părțile au la dispoziție un termen de 30 de zile de la comunicare pentru exercitarea apelului.