SCRISOARE DESCHISĂ către autoritățile din VÂLCEA

BEF0789E-3C72-4028-9628-6AE4C7C33CCA

foto generată cu AI

Către toate instituțiile publice din județul Vâlcea, parlamentarii de Vâlcea, partidele politice, oamenii de afaceri si alte entitati

Având în vedere declarațiile făcute în cadrul unei ședințe a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea de către primarul Mircia Gutău, potrivit cărora “o mare parte din presă șantajează”, considerăm necesară o clarificare publică imediată.

Într-un stat de drept, acuzația de șantaj este una dintre cele mai grave care poate fi adusă unui jurnalist sau unei instituții de presă. O astfel de afirmație nu poate rămâne la nivelul unor generalizări sau al unor declarații fără susținere.

În consecință, solicităm public:

● să fie prezentate cazurile concrete la care s-a făcut referire;

● să fie nominalizați jurnaliștii și publicațiile despre care se afirmă că ar fi săvârșit fapte de șantaj;

● să fie indicate eventualele plângeri penale formulate, dosarele existente sau orice alte dovezi care susțin aceste acuzații.

Dacă asemenea dovezi există, ele trebuie aduse în fața opiniei publice și a organelor competente.

Dacă însă aceste afirmații nu pot fi susținute cu probe, considerăm că ele reprezintă un atac grav și nedrept la adresa întregii bresle jurnalistice, afectând credibilitatea tuturor celor care își exercită profesia cu bună-credință și respectă normele deontologice.

Totodată, adresăm o solicitare publică tuturor instituțiilor publice din județul Vâlcea, parlamentarilor, primarilor, consilierilor locali și județeni, partidelor politice, oamenilor de afaceri și reprezentanților societății civile să precizeze, în mod explicit, dacă s-au confruntat vreodată cu situații în care jurnaliști sau publicații din Vâlcea le-ar fi solicitat bani, foloase sau alte avantaje în schimbul nepublicării unor informații ori al publicării unor materiale favorabile, să precizeze public, în mod explicit, nominal, despre cine este vorba, altfel aruncă în mod nedrept anatema asupra întregii categorii profesionale.

Eduard Dulacioiu, Arena Valceana

Magda Popescu, Vocea Valcii, Bumerang TV

Claudia Stanciu, Se întâmplă în Vâlcea

Letitia Lazar, Eveniment Valcean

Liviu Popescu, Ramnicu Valcea Week

Crișu Popescu, Gazeta Vâlceană

Diana Ștefănescu, VTV

Ramona Dinca, correspondent Agerpress

Adrian Pana, Valcea Info

Claudia Popa – Obiectiv Vâlcea 

Claudia Șchiopu, Impact Real 

Nicoleta Ene, corespondent Europa FM