Primăria din Râmnicu Vâlcea face angajări. Două posturi sunt scoase la concurs

Primaria Ramnicu Valcea

Cei care își caută un loc de muncă la stat au o nouă oportunitate. Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a scos la concurs două posturi de execuție, ambele pe perioadă nedeterminată.

Este vorba despre un post de consilier în cadrul Serviciului Investiții Publice și unul de consilier juridic la Serviciul Achiziții Publice. Candidații trebuie însă să îndeplinească o condiție importantă: să aibă cel puțin șapte ani vechime în specialitatea studiilor.

Înscrierile se fac până pe 3 august, iar proba scrisă este programată pe 17 august, de la ora 13:00, la sediul Primăriei Râmnicu Vâlcea. Cei care obțin minimum 50 de puncte la examenul scris vor merge mai departe la interviu.

Pentru postul de consilier sunt necesare studii universitare în domeniul ingineriei, iar pentru funcția de consilier juridic este obligatorie diploma de licență în drept.

Concursul face parte din procesul de ocupare a două funcții publice vacante din aparatul de specialitate al Primăriei, iar persoanele interesate trebuie să depună dosarele în perioada 15 iulie – 3 august 2026. Mai multe detalii aici.