FOTO – Intervenție de urgență la Berbești. Investiție de peste 1,3 milioane de lei pentru a opri alunecările de teren

8A1AF5C1-CB4C-4A0D-8382-FBAE19712E7C

Locuitorii din zona Sat Nou Pânga, orașul Berbești, au motive să privească cu mai multă încredere spre următoarea perioadă. Administrația Bazinală de Apă Olt a început lucrările de intervenție în regim de urgență pe pârâul Târâia, după ce alunecările de teren și fenomenele hidrometeorologice produse în luna februarie au afectat grav sectorul regularizat al cursului de apă.

Investiția are o valoare de 1.362.343 de lei, fără TVA, fiind finanțată din sursele proprii ale Administrației Naționale „Apele Române” și inclusă în Planul Tehnic al Administrației Bazinale de Apă Olt.

Potrivit reprezentanților instituției, intervenția a devenit necesară după fenomenele hidrometeorologice produse în perioada 1–23 februarie 2026, care au reactivat o alunecare de teren și au deteriorat lucrările hidrotehnice existente.

„În lipsa unor măsuri imediate, exista riscul accentuării degradărilor, afectării infrastructurii locale și punerii în pericol a obiectivelor social-economice din zonă” – transmit reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Olt.

Lucrările prevăd construirea unui zid de sprijin din beton cu o lungime de 144 de metri, consolidarea bazei versantului și protejarea malului stâng al pârâului. În același timp, albia va fi refăcută și stabilizată prin realizarea unei grinzi din beton, a unui blocaj din anrocamente și a unor praguri de fund menite să stabilizeze talvegul și să limiteze eroziunea.

Intervenția este realizată în regie proprie, de personalul de specialitate al Sistemului de Gospodărire a Apelor Vâlcea, care folosește utilajele și resursele instituției pentru ca lucrările să fie executate într-un timp cât mai scurt.

Obiectivul este protejarea locuitorilor din zona Sat Nou Pânga, a locuințelor și gospodăriilor aflate în apropierea pârâului, dar și a infrastructurii rutiere, a rețelelor de utilități și a sectorului afectat de alunecările de teren.

„Investițiile în infrastructura hidrotehnică înseamnă siguranță pentru oameni, protejarea bunurilor și reducerea riscului producerii unor noi pagube cauzate de fenomene naturale extreme” – au transmis reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Olt.

Instituția mai precizează că astfel de investiții contribuie la creșterea siguranței comunităților și la reducerea efectelor fenomenelor hidrometeorologice extreme, prin punerea în siguranță a zonelor vulnerabile înainte ca degradările să se extindă.