Juriul Cetățenilor din Râmnicu Vâlcea, considerat de OCDE unexemplu de bune practici în implicarea cetățenilor în Politica de Coeziune a Uniunii Europene
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a publicat în această săptămână raportul Citizen Participation for Better Cohesion Policy – Insights from 11 Pilot Initiatives (Participare cetățenească pentru o mai bună politică de coeziune – Reflecții asupra celor 11 proiecte pilot).
Raportul oferă o perspectivă de ansamblu asupra celor 11 proiecte de implicare a cetățenilor în procesul de decizie de la nivel local, derulate începând cu anul 2022 în 7 țări membre ale Uniunii Europene (Belgia, Franța, Italia, Polonia, România, Slovacia, Spania), ca urmare a parteneriatului încheiat în 2020 de OCDE și Comisia Europeană – Direcția Generală pentru Politica Urbană și Regională (DG REGIO),pentru a sprijini regiunile și orașele UE în îmbunătățirea calității vieții cetățenilor lor, precum și în creșterea capacității acestora de a implica cetățenii și părțile interesate în elaborarea, prioritizarea și punerea în aplicare a Politicii de coeziune a UE și a instrumentelor acesteia de finanțare.
În anul 2022, Municipiul Râmnicu Vâlcea a fost declarat eligibil de către Comisia Europeană pentru a primi asistență tehnică gratuită din partea experților DG REGIO și ai OCDE pentru implementarea la nivel local a proiectului ”Parteneriat pentru politica de coeziune”. Proiectul a debutat în anul 2022 și a fost finalizat la începutul anului 2025. Scopul proiectului a fost implicarea cetățenilor din Râmnicu Vâlcea în mod direct în proiectarea și implementarea obiectivelor politicii de coeziune a Uniunii Europene la nivel local, cu precădere obiectivul nr. 2, ”o Europă mai verde, fără emisii de CO2”, prin organizarea primei adunări cetățenești din România, Juriul cetățenilor din Râmnicu Vâlcea pe probleme de mobilitatea urbană durabilă. În urma acestui proces, Juriul cetățenilor a redactat un set de ”Principii și Măsuri” referitoare la prioritizarea la nivelul municipiului a transportului public local și a altor mijloace de transport sustenabil în detrimentul utilizării autoturismului personal. Prin Hotărârea nr. 25/2025, Consiliul Local Râmnicu Vâlcea a adoptat o rezoluție prin care oferă membrilor juriului răspuns la fiecare dintre recomandările cuprinse în set. De asemenea, Juriul cetățenilor a fost monitorizat pe tot parcursul implementării de cercetători de la Universitățile din Poznan (Polonia) și Florența (Italia).
Proiectul Municipiului Râmnicu Vâlcea este evidențiat în Raportul OCDE drept unul din cele trei exemple (alături de proiectele Regiunii Normandia din Franța și GZM Metropolis din Polonia) de bune practici în organizarea de procese deliberative (adunări cetățenești) care respectă atât cele 9 criterii OCDE privind procesele deliberative (claritate și impact, angajament și responsabilitate, transparență, accesibilitate, integritate, confidențialitatea datelor participanților, informare, resurse, evaluare), cât și criteriile comune OCDE-Comisia Europeană (asigurarea clarității scopului, accesibilității și reprezentare, transparență, integritate, responsabilitate și monitorizare și evaluare sistematică).
Includerea Municipiului Râmnicu Vâlcea în raportul OCDE onorează și responsabilizează administrația locală din Râmnicu Vâlcea, cu atât mai mult cu cât alinierea la cerințele OCDE reprezintă un pas esențial pentru modernizarea instituțională și economică a României.
Raportul OCDE poate fi consultat la adresa https://www.oecd.org/en/publications/citizen-participation-for-better-cohesion-policy_6b66cff6-en.html.
Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea mulțumește tuturor celor implicați în implementarea ”Parteneriatului pentru politica de coeziune”, celor două organizații partenere, Fundația Comunitară Vâlcea și Asociația H.appy Cities, și în mod special membrilor ”Juriului Cetățenilor” din Râmnicu Vâlcea.
Aceasta este a doua recunoaștere la nivel internațional a eforturilor conducerii Primăriei Râmnicu Vâlcea de a crea o comunitate locală incluzivă, care ”nu lasă pe nimeni în urmă”, în luna mai 2026 Municipiul Râmnicu Vâlcea primind din partea Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei a șasea distincție de ”Partener al Săptămânii Europene pentru Democrație Locală”.
