FOTO – 125 și 118 km/h pe DN 64, în Râmnicu Vâlcea. Cinci șoferi au rămas fără permis

5894BA1B-F4EA-49E5-BB85-DE7C18C835A0

Polițiștii rutieri din Vâlcea și Olt au desfășurat miercuri, 2 septembrie, o acțiune comună pe DN 64, pentru depistarea șoferilor care încalcă regulile de circulație. În doar trei ore au fost aplicate 72 de amenzi, iar cinci conducători auto au rămas fără permis.

Cele mai multe sancțiuni au vizat depășirea limitei legale de viteză. Din totalul amenzilor, 48 au fost date pentru viteză, valoarea tuturor sancțiunilor depășind 34.000 de lei.

Cel mai grav caz a fost al unui tânăr de 23 de ani din comuna Bujoreni, surprins circulând cu 125 km/h pe DN 64, pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, într-o zonă unde limita este de 50 km/h. Acesta a fost amendat cu 2.000 de lei și a rămas fără permis pentru 120 de zile.

Un alt șofer, în vârstă de 33 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, a fost înregistrat cu 118 km/h pe același sector de drum, unde limita este de 50 km/h. A primit o amendă de 2.000 de lei, iar permisul i-a fost suspendat pentru 90 de zile.

În cadrul acțiunii, polițiștii au controlat peste 70 de autovehicule și au legitimat aproximativ 80 de persoane. Au fost reținute cinci permise de conducere, patru pentru depășirea vitezei legale și unul pentru efectuarea unei depășiri neregulamentare.

Pe timpul desfășurării acțiunii, nu au fost înregistrate accidente rutiere soldate cu victime pe DN 64, pe raza județelor Vâlcea și Olt.

Acțiunile de acest tip vor continua și în perioada următoare, în vederea prevenirii accidentelor rutiere, combaterii comportamentelor care pot pune în pericol siguranța participanților la trafic și creșterii gradului de siguranță pe drumurile publice” – precizează IPJ Vâlcea.