Scandalurile au consecințe: două săli de jocuri din Râmnicu Vâlcea, închise de autorități
Două săli de jocuri de noroc din Râmnicu Vâlcea vor dispărea de pe lista unităților autorizate în următoarea perioadă. Primarul Mircia Gutău a anunțat că administrația locală nu va mai prelungi autorizațiile pentru anumite locații, în baza regulamentului adoptat pentru activitatea operatorilor de jocuri de noroc.
Prima măsură va fi aplicată în zona centrală. Sala de jocuri din parcarea Pieței Centrale nu va mai putea funcționa după expirarea autorizației, termenul indicat de edil fiind 1 octombrie. Decizia vine și după ce, recent, în această zonă a fost înregistrat un incident care a necesitat intervenția polițiștilor și jandarmilor, mai multe persoane fiind implicate într-un scandal, care a dus chiar la încătușări.
“Jocurile de noroc din zona centrală cu data de 1 octombrie vor fi închise. Urmează luna viitoare să procedăm acelasi lucru și cu sala de jocuri de pe Matei Basarab, cea care produce în permanență scandal. Am promis vâlcenilor că acolo unde vor fi sesizate scandaluri, sălile de jocuri vor fi închise” – a spus primarul Gutău în cadrul ședinței CL.
O măsură similară este pregătită, așa cum a mențional edilul, pentru cazinoul de pe strada Matei Basarab. Autorizația de funcționare aprobată de Consiliul Local în luna mai este valabilă până la expirarea perioadei pentru care a fost emisă, după care unitatea nu va mai primi o nouă autorizație.
Regulamentul local adoptat pentru activitățile de jocuri de noroc stabilește mai strict condițiile privind amplasarea și funcționarea acestor unități. Astfel, expirarea unei autorizații nu înseamnă automat și prelungirea acesteia, operatorii trebuind să respecte noile condiții stabilite de municipalitate.
În cazul sălilor pentru care au fost primite sesizări privind scandaluri sau alte probleme, administrația locală anunță că astfel de situații vor fi luate în calcul la momentul autorizării.
