Wizz Air reduce zborurile de la Craiova. Pasagerii din Vâlcea, afectați de schimbările din octombrie
Wizz Air a anunțat Aeroportul Internațional Craiova că va reloca una dintre cele două aeronave alocate bazei, ceea ce va duce, începând din octombrie, la suspendarea mai multor rute și la reducerea frecvențelor pe altele.
Astfel, zborurile către Paris Beauvais se suspendă din 21 octombrie, Barcelona din 22 octombrie, Roma Fiumicino din 23 octombrie, iar Bologna și Veneția din 24 octombrie. Odată cu programul de iarnă vor fi suspendate și cursele către Napoli și Atena.
Vor fi reduse și frecvențele pe rutele care rămân active: Bari, de la 4 la 2 zboruri pe săptămână, Londra Luton, de la 7 la 3, Milano Bergamo, de la 7 la 5, și Birmingham, de la 3 la 2.
Schimbările îi vizează și pe pasagerii din Vâlcea, pentru care Aeroportul Craiova reprezintă una dintre alternativele la aeroporturile din București sau Sibiu. Reducerea curselor înseamnă mai puține variante directe pentru cei care călătoresc spre Italia, Spania, Franța sau Marea Britanie.
Decizia nu este una izolată. Wizz Air își redistribuie capacitatea și în alte baze din România, inclusiv Iași, Cluj și București Băneasa, după ajustări operate în acest an și la Sibiu și Timișoara. Compania invocă evoluția economică, inflația, presiunile asupra veniturilor populației și scăderea cererii pentru anumite călătorii.
Aeroportul Craiova precizează că decizia relocării aeronavei aparține exclusiv Wizz Air și că poartă în continuare discuții cu operatorii pentru menținerea și extinderea rețelei de destinații. Pentru pasagerii din Vâlcea și din întreaga Oltenie, următoarea perioadă va fi importantă pentru a vedea dacă rutele pierdute vor fi înlocuite prin noi destinații sau operatori.
