Final de fugă pentru iubitul Valentinei: s-a predat în Elveția, după ce tânăra a fost găsită într-o valiză pe Olt
Vlad Bălțățeanu, bărbatul de 30 de ani cercetat pentru uciderea Valentinei Ioana Tănăsie, a fost prins în Elveția, după ce s-a prezentat la Poliția din Saint Gallen.
Potrivit informațiilor transmise de anchetatori, acesta s-a prezentat în seara zilei de 28 septembrie, în jurul orei 23:00, la sediul Poliției din Saint Gallen. Bărbatul se află în custodia autorităților elvețiene, urmând să fie parcurse procedurile legale pentru predarea sa către autoritățile române.
Valentina Ioana Tănăsie, în vârstă de 28 de ani, a fost găsită pe 22 septembrie într-o valiză care plutea pe râul Olt, în zona barajului Ionești. Tânăra era originară din Filiași, județul Dolj, și locuia în județul Vâlcea.
Necropsia a indicat o moarte violentă. Potrivit primelor date medico-legale, femeia prezenta leziuni traumatice la nivelul capului și o hemoragie intracraniană, provocate de lovituri cu un obiect dur.
Anchetatorii au efectuat percheziții la locuința folosită de victimă și de suspect. Pe o saltea au fost descoperite mai multe pete dinamice de substanță brun-roșiatică, despre care există suspiciunea că ar putea fi sânge. Probele au fost ridicate și urmează să fie analizate.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Vlad Bălțățeanu pentru infracțiunea de omor, iar instanța a emis un mandat de arestare preventivă în lipsă.
Anchetatorii urmează să stabilească împrejurările exacte ale crimei, precum și traseul victimei, al valizei și al autoturismului folosit. Predarea suspectului către autoritățile române va permite continuarea procedurilor judiciare în dosarul deschis la Vâlcea.
