Explozie de butelie în Bujoreni. Un bărbat a suferit arsuri și a ajuns la spital
O explozie provocată de o butelie a avut loc în localitatea Bujoreni, fără a fi urmată de izbucnirea unui incendiu. În urma deflagrației, un bărbat a suferit arsuri la nivelul feței și al membrelor superioare și inferioare.
La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. De asemenea, a fost trimisă și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vâlcea.
Victima a primit îngrijiri medicale, ulterior fiind transportată de echipajul SAJ la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Vâlcea.
Potrivit pompierilor, explozia nu a fost urmată de incendiu. Deflagrația a afectat doar câteva materiale textile din bucătăria în care era amplasată butelia.
