Mihai Oprea, cu gândul la CJ Vâlcea? A revenit prefect, dar miroase a campanie electorală
Nici nu a revenit bine în funcția de prefect, după o pauză de șase luni, că Mihai Oprea a și început campania electorală. Omul e pus pe fapte mari, pentru că în 2028 vrea să candideze. La ce? La orice!
Dacă stăm să citim printre rânduri declarația făcută astăzi, la învestirea în funcție, am putea spune că Oprea se pregătește pentru Consiliul Județean. Cel puțin asta lasă de înțeles discursul său. Vorbește despre problemele județului, despre primari și despre soluții, de parcă ar vrea să ne transmită că el este omul care poate rezolva ceea ce actualul președinte al Consiliului Județean, Constantin Rădulescu, nu prea reușește.
Iar dacă dăm crezare și zvonurilor venite dinspre oamenii de afaceri sau femeia de afaceri care îl susține moral și financiar, atunci obiectivul lui Oprea pare și mai clar. Rămâne de văzut dacă, în drumul spre o eventuală candidatură, va ajunge să muște chiar mâna care îl hrănește. Știți proverbul acela românesc…
Cert este că noul/vechiul prefect pare să fi intrat deja în modul electoral, iar deplasările anunțate prin județ ar putea fi mai mult decât simple vizite administrative.
„În perioada următoare voi efectua mai multe deplasări în localitățile județului Vâlcea pentru a sta de vorbă, față în față, cu primarii, cu autoritățile locale pentru a identifica împreună cele mai bune decizii și soluții pentru binele locuitorilor județului Vâlcea” – a spus noul/vechiul prefect Mihai Oprea.
