FOTO | VLĂDEȘTI – A dat nas în nas cu poliția și a rupt-o la fugă! S-a ascuns în pădure după ce a încălcat ordinul de protecție
Un bărbat de 34 de ani, din Vâlcea, a ajuns în arest după ce ar fi încălcat ordinul de protecție emis împotriva sa. Prins în apropierea casei concubinei, acesta a fugit în pădure când a văzut poliția.
Totul s-a întâmplat în comuna Vlădești, după ce o femeie a reclamat că se teme pentru siguranța sa, din cauza conflictelor repetate cu concubinul, pe fondul consumului de alcool.
Pe 6 noiembrie, polițiștii din Băile Olănești au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, însă acesta nu ar fi respectat măsurile impuse.
În noaptea de 6 spre 7 noiembrie, în jurul orei 00:20, polițiștii l-au găsit în apropierea locuinței femeii. Când a observat echipajul, bărbatul a fugit și s-a ascuns într-o zonă împădurită.
Urmărit de polițiști, acesta a fost găsit ulterior în apropierea unui autoturism și dus la sediul unității pentru audieri.
După administrarea probelor, anchetatorii au decis să-l rețină pentru 24 de ore.
„Astfel, a fost întocmit un dosar penal în care au fost efectuate cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, iar în urma probatoriului administrat, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, iar cercetările continuă.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție” – informează IPJ Vâlcea.
