Deputatul Antonio Popescu (AUR), preocupat de problemele comunităților din Vâlcea: demers parlamentar pentru deblocarea fondurilor destinate comunei Tetoiu

Antonio Popescu

Deputatul AUR Vâlcea, Antonio Popescu, continuă să urmărească problemele comunităților din județ, prin demersuri parlamentare concrete și printr-o activitate de teren în care preocupările oamenilor ajung să fie transformate în solicitări adresate instituțiilor statului.

Un nou exemplu este întrebarea parlamentară adresată ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, prin care parlamentarul solicită explicații privind întârzierea plăților pentru două amendamente aprobate la Legea bugetului de stat pe 2026, destinate comunei Tetoiu.

Este vorba despre 331.714 lei, bani prevăzuți pentru modernizarea grupului sanitar al Școlii Local Nou Tetoiu și pentru reabilitarea și dotarea dispensarului medical din localitate. Deși amendamentele au fost aprobate, iar obiectivele sunt pregătite pentru execuție, fondurile nu ajunseseră la administrația locală la finalul lunii octombrie.

În demersul său, deputatul Antonio Popescu atrage atenția asupra consecințelor directe pentru comunitate: elevii și cadrele didactice au nevoie de condiții igienico-sanitare corespunzătoare, iar dispensarul reprezintă un punct esențial de acces la servicii medicale pentru locuitorii comunei, în special pentru persoanele vârstnice.

„Această diferență de tratament este greu de explicat comunității din Tetoiu și ridică, în mod legitim, întrebarea dacă alocarea fondurilor aprobate prin lege se face după criterii transparente și egale pentru toate județele” – precizează deputatul în întrebarea adresată Ministerului Finanțelor.

Parlamentarul solicită clarificarea motivelor pentru care banii nu au fost virați, un termen concret pentru efectuarea plăților și prezentarea situației fondurilor alocate la nivel național, defalcată pe județe. Totodată, cere ca Vâlcea și comuna Tetoiu să beneficieze de același tratament ca celelalte comunități pentru care fondurile aprobate au fost deja plătite.

Demersul se înscrie într-o activitate parlamentară orientată către problemele concrete ale județului Vâlcea. Antonio Popescu este preocupat constant de nevoile comunităților locale, iar munca sa în teren, contactul direct cu oamenii și preocuparea pentru dificultățile cu care aceștia se confruntă se reflectă în inițiativele și întrebările adresate instituțiilor centrale.

Un parlamentar care merge la firul ierbii, ascultă problemele oamenilor și le susține în Parlament, Antonio Popescu își continuă demersurile pentru ca deciziile adoptate să producă efecte reale în comunitățile vâlcene, nu să rămână doar pe hârtie.