FOTO. Flăcările au făcut dezastru într-o comună din Vâlcea. Șapte persoane au primit îngrijiri medicale
Un incendiu de proporții a avut loc ieri, 17 iulie 2022, în jurul orei 14.47, în…
Un incendiu de proporții a avut loc ieri, 17 iulie 2022, în jurul orei 14.47, în localitatea Diculești, județul Vâlcea. Flăcările au făcut prăpăd într-un lan de grâu, dar s-au propagat și la două gospodării. În timpul intervenției salvatorilor, nu mai puțin de 7 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
La fața locului s-au deplasat inițial două echipaje de stingere de la GI Maciuca, însă ulterior au fost solicitați în sprijin membrii SVSU din localitățile Bbălcești și Diculești.
Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că flăcările s-au propagat din lanul de grâu la două case de locuit și la anexele gospodărești aferente, motiv pentru care au fost solicitate în sprijinul alte două echipaje de stingere de la Garda de Intervenție Măciuca și Detașamentul Drăgățani.
Pe timpul intervenției, pe lângă distrugerile provocate de incendiu, șapte persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Șase persoane au fost evaluate de ambulanța saj cu atacuri de panică, acestea refuzând ulterior transportul la spital și o persoană evaluata și transportata la UPU Craiova cu arsuri de 70 % pe suprafata corpului ( Z. M. – de 50 ani proprietarul uneia dintre gospodării).
În timpul incendiului, în ciuda eforturilor depuse de pompieri și voluntari au ars : 2 case construite din caramida cu acoperis de tabla de 70 si respectiv 40 mp; 1 anexa gospodarească – adapost de animale construit din lemn cu invelitoare din tabla de 20 mp,
De asemenea a ars vegetația pe circa 40 ha. și lanul de grâu și miriște pe 5 ha.
Cercetările preliminare efectuate la fața locului arată că flăcările s-ar fi declanșat în urma scînteilor rezultate de la o mașină agricolă care efectua secerișul.