Pădurar din Vâlcea acuzat de tăiere ilegală și furt de arbori, dar și fals informatic
Acuzații grave aduse de polițiștii din Berbești unui pădurar. Bărbatul a fost reținut pentru fals…
Acuzații grave aduse de polițiștii din Berbești unui pădurar. Bărbatul a fost reținut pentru fals informatic si tăiere ilegală de arbori. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Berbești, s-au sezizat din oficiu cu privire la faptul că pădurarul Ocolului Silvic Bebești, în vârstă de 48 de ani, ar fi tăiat, fără marcă, arbori din specia fag și a introdus date false într-o aplicație informatică.
Materialul lemnos a fost însușit și înstrăinat, cauzând astfel un prejudiciu de aproximativ 3500 lei.
“În urma probatoriului administrat, la data de 23 august a.c., polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului, iar în cursul zilei de astăzi, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu cu propuneri legale.
În cauză, a fost dispusă măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals informatic și tăiere ilegală de arbori din fondul forestier național și furt de arbori, sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu” – informează Poliția Vâlcea.